Zilele de 29 – 30 noiembrie 2019 au fost un motiv de bucurie pentru noi. De ce? Simplu, am împlinit 20 de ani de activitate. Am dorit să împărtășim încântarea noastră prin intermediul clovnilor și mimilor Charisma.
Timp de doua zile ei s-au plimbat prin Electroputere Parc Mall și prin Centrul Comercial Mercur și au împărțit baloane și zâmbete trecător.
Iar sărbătoarea nu s-a oprit aici. După cum vine vorba aceea din engleză „the gift that keeps on giving” (cadoul care continuă să se ofere), am decis să aplicăm și noi acest principiu.
„Este un an aniversar cu totul special pentru noi. De aceea, ne-am dorit să îl marcăm într-un mod la fel de special, dăruind, la rândul nostru, celor care dăruiesc“, după cum a declarat Dragoș Ruptureanu, General Manager pentru Gazeta de Sud.
Astfel, am oferit reduceri de preț de 20% pentru toate produsele din magazinele noastre.